✶ EVENIMENT MEDICAL ONLINE CU PARTICIPARE GRATUITA ✶
În cadrul acestei întâlniri vă invităm să explorăm teme de actualitate din domeniile dermatologiei, alergologiei și pneumologiei, arii medicale cu o frecvență ridicată în practica medicului de familie și cu un impact important asupra calității vieții pacienților.
În contextul creșterii prevalenței afecțiunilor alergice și respiratorii, precum și al diversificării manifestărilor dermatologice întâlnite în practica medicală curentă, este esențial ca medicul de familie să poată recunoaște precoce semnele și simptomele sugestive, să stabilească o conduită terapeutică adecvată și să identifice situațiile care necesită evaluare de specialitate.
Pe parcursul evenimentului vor fi abordate subiecte de interes pentru practica medicală, precum monitorizarea pacientului cu psoriasis, managementul alergiilor la copii, managementul onicogrifozei, impactul infecției cu VSR, exacerbările la pacienții cu BPOC, vaccinarea împotriva gripei.
Vă așteptăm alături de noi pentru o sesiune educațională dedicată actualizării cunoștințelor medicale, schimbului de experiență și consolidării competențelor practice ale medicului de familie.
| AGENDA EVENIMENT 22 septembrie 2026 | ||
| Sesiunea I – Dr. Mihaela Udrescu & Conf. Dr. Kamal Constantin | ||
| 13:30 – 13:50 | Tenul perfect începe cu o rutină corectă | Dr. Ana Șestacova |
| 13:50 – 14:10 | Esofagita eozinofilică- noțiuni necesare MF | Dr. Mihaela Udrescu |
| 14:10 – 14:30 | Monitorizarea la MF a pacientului cu psoriasis | Dr. Tabita Stănoiu |
| 14:30 – 15:00 | Cheia dublă pentru controlul alergiilor la copii: Blocadă H1 și PAF | Conf. Univ. Dr. Kamal Constantin |
| 15:00 – 15:30 | Zincul oral în dermatologie- de la fundamentul biologic la aplicabilitatea terapeutică | Dr. Mădălina Moldoveanu |
| 15:30 – 15:45 PAUZA | ||
| Sesiunea a II-a – Moderator: Prof. Dr. Adela Iancu | ||
| 15:45 – 16:15 | Impactul infecției cu VSR în primul an de viață și soluția inovatoare de prevenție pentru un impact real asupra sănătății tuturor nou-născuților și sugarilor | Dr. Daciana Toma |
| 16:15 – 16:45 | Impactul exacerbărilor la pacienții cu BPOC și intervenția la timp | Prof. Dr. Adela Iancu |
| 16:45 – 17:15 | Vaccinarea comunității împotriva gripei este relevantă pentru toate categoriile de populaţie | Dr. Dina Mergeani |
| 17:15 – 17:45 | Ascultând tusea: indicii clinice pentru diagnostic | Dr. Adina Grigore |
| 17:45 – 18:00 PAUZA | ||
| Sesiunea a III-a – Moderatori: Dr. Mihaela Udrescu & Conf. Dr. Kamal Constantin | ||
| 18:00 – 18:20 | Traseul pacientului cu urticaria cronică | Dr. Carmen Fătu |
| 18:20 – 18:40 | Amprenta cutanată în bolile rare-caz clinic | Dr. Mihaela Paraschiv |
| 18:40 – 19:00 | Noul secret al unui medicament vechi: Spironolactona și provocarea acneei hormonale | Dr. Carmen Nicolescu |
| 19:00 – 19:20 | Managementul onicogrifozei în cabinetul MF | Dr. Ana Șestacova |
| 19:20 – 19:40 | De la prurit la anafilaxie – medicul de familie ca primă linie în alergologie | Dr. Mihaela Paraschiv |
| 19:40 – 20:00 | Angioedemul ereditar- prezentare de caz | Dr. Mihaela Udrescu |
Eveniment realizat cu sustinerea:

Informatiile sunt disponibile doar profesionistilor in sanatate. Va rugam sa va logati.
Pentru a deveni partener al evenimentului ne puteti contacta: