Acces medici | Creare cont | Contact
Medic Primar neurolog, asistent universitar la Departamentul de NeuroStiinte, disciplina Neurologie si Neurologie pediatrica, UMF "Iuliu Hatieganu" Cluj-Napoca
Medic primar medicina de familie, Formator
Este şeful Disciplinei de Microbiologie I a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi al Laboratorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti. A fost director general pentru Sănătate Publică în Ministerul Sănătății, a deţinut funcţia de secretar de stat pe probleme de asistenţă medicală şi sănătate publică, fiind în repetate rânduri consilier personal al Ministrului Sănătăţii pentru politicile de sănătate. Din anul 2012, conduce Societatea Română de Microbiologie, fiind un organizator activ şi participant la numeroase conferinţe medicale naţionale şi internaţionale, autor de articole, manuale, capitole de carte şi ghiduri pentru practica de sănătate publică şi microbiologie. Expertiza sa a depășit granițele țării, motiv pentru care a fost prezent pe lista experților Comisiei Europene, NATO și OMS în domeniul sănătății publice.
Medic primar dermatolog, Presedintele Societatii Romane de Lasere in Medicina si Chirurgie, Secretar General al Societatii Romane de Dermato-venerologie, Presedintele comisiei de experti ai Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, Membru al Academiei Americane de Dermatologie. Cu experienta din 1996 in abordarea afectiuniilor si tumorilor cutanate, Dr. Alin Nicolescu este promotorul laserului vascular in terapia fara cicatrici reziduale a angioamelor. Competenta evaluarii dermatoscopice si a ecografiei cutanate asigura un tratament sigur si eficient.
Doctor in Stiinte Medicale, Medic Primar diabet, Nutritie, boli metabolice, obezitate Medic Primar boli interne, Sef Clinica, Vicepresedintele Societatii Romane de Alimentatie Sanatoasa, Presedinte societatea de neuropatie diabetica
Medic Primar Medicina interna, Cardiologie - UMF „Carol Davila”, Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca - Bucuresti, Competenta Europeana Ecocardiografie transtoracica
Medic Primar Medicina interna, Cardiologie - UMF „Carol Davila”, Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca - Bucuresti
Medic Primar Medicina de Familie, Medic formator. Sef de lucrari asociat la catedra de Medicina Familiei de la UMF ”Iuliu Hatieganu” din Cluj-Napoca.
Medic Primar, Medicina generala, Grupul de vaccinologie al SNMF
Medic Primar Pediatru, specialist boli infectioase la Institutul National de Boli Infectioase (INBI) Prof. Dr. „Matei Bals” din Bucuresti. Absolventa a UMF „Carol Davila” si-a inceput cariera ca Medic rezident la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, iar din 2004 lucreaza in cadrul Sectiei de Pediatrie a INBI Prof. Dr. „Matei Bals.
Medic Primar Medicina interna, Medic Primar hematologie Clinica, Profesor universitar, Sef disciplina hematologie, Spitalul Clinic Coltea, Bucuresti, UMF „Carol Davila”
Conferentiar la UMF „Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca, Sectia Clinica diabet zaharat, Nutritie si boli metabolice din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Cluj-Napoca, presedinte al Federatiei Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, Societatea De Neuropatie Diabetica.
Medic Primar Neurolog, director al Centrului Medical de Podiatrie Cluj-Napoca. Este director stiintific al Societatii de Neuropatie Diabetica si secretar general al Asociatiei de Podiatrie.
Medic Primar Diabet zaharat, Nutritie si Boli Metabolice, UMF “Grigore T.Popa” Iasi, Centrul Clinic de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice Iasi.
Medic Primar dermato-venerologie, Doctor in Stiinte Medicale, Sef Clinica Dermatologie si Alergologie, Spitalul Universitar de Urgenta Elias - Bucuresti, presedintele Societatii Romane de Dermatologie, membru al European Academy of Dermatology and Venereology.
Medic Primar Cardiologie, Doctor in Stiinte Medicale, Conf. Univ. UMF “Carol Davila” Bucuresti.
Medic Primar Reumatologie, Doctor in Stiinte Medicale, Presedinte Societatea Romana de Reumatologie
Medic Primar Oncologie Medicala, Centrului Medical de Diagnostic, Tratament Ambulator si Medicina Preventiva Bucuresti
Medic primar dermatologie
Medic Primar Medicina de Familie, formator
Medic Specialist in Medicina de Familie
Medic Primar Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, Conferentiar la UMF “Iuliu Hatieganu”, disciplina Diabet, Nutritie si Boli Metabolice si presedintele Asociatiei Romane de Educatie in Diabet. Aria sa principala de interes este rolul pe care il joaca educatia terapeutica in managementul diabetului zaharat si complicatiile sale majore.
Medic Primar diabet, Nutritie si boli metabolice, Doctor in Medicina (2003), Conferentiar Universitar la Disciplina de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice din cadrul UMF „Carol Davila”, membru al EASD (Asociatia Europeana pentru Studiul Diabetulu; din 1999); membru in comitetul director al Societatii Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice (din 2006).
Presedinte al Societatii Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice. Medic Primar Diabet, Nutritie si Boli Metabolice. Sef Clinica Diabet, Nutritie si Boli Metabolice (Institutul National de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice „N. C. Paulescu”), Prof. Univ. UMF Carol Davila, Bucuresti.
Profesor de Neurologie, Medic Primar Neurolog, Director al Departamentului de NeuroStiinte, Facultatea de Medicina, UMF “Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca, Presedinte al Societatii de Neurologie din Romania, Presedinte al Societatii pentru Studiul Neuroprotectiei si Neuroplasticitatii (SSNN), Membru titular al Academiei de Stiinte Medicale din Romania, secretar al filialei Cluj a acesteia.
Medic Primar gastroenterologie; Medic Primar Medicina interna; Seful Sectiei Medicina Interna III a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Cluj-Napoca, membru titular al ASM
Medic primar, specialitatea Endocrinologie, UMF Carol Davila. Competențe: ecografie endocrină.
Face parte din Grupul de vaccinologie al SNMF
Medic Primar Medicina interna, Cardiologie, sanatate publica, Doctor in Stiinte Medicale, Profesor la UMF "Carol- Davila", Sef Sectie Medicala Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca, Bucuresti
Medic Primar Medicina interna, Medic specialist reumatologie
Doctor in Medicina, Medic Primar epidemiologie, UMF Bucuresti
Asistent Universitar la Departamentul de NeuroStiinte, disciplina Neurologie si Neurologie pediatrica, UMF "Iuliu Hatieganu" Cluj-Napoca
Medic Primar specializarea Diabet, Nutritie, boli metabolice, Sef Sectie Clinica Medicala Spitalul de Urgenta Constanta. Profesor universitar, Disciplinele: Diabet – Nutritie. Dietetica si Boli Metabolice - Facultatea de Medicina, Universitatea „Ovidius” Constanta.
Prof. Univ. Doina Cosman
Medic Primar Medicina de Familie
Medic Primar pneumolog, Conferentiar universitar si Sef Clinica de Pneumologie, Spitalul Universitar de Urgenta Elias, UMF „Carol Davila” Bucuresti, Diploma Europeana in Medicina Respiratorie, European Respiratory Society.
Medic Primar Cardiologie, membru corespondent al Academiei Romane, prorector U.M.F. “Carol Davila” si Presedintele Societatii Romane de Cardiologie.
Medic Primar chirurgie generala, Sef de lucrari Chirurgie Generala, UMF “Carol Davila” Bucuresti, Membru fondator al Societatii de Neuropatie diabetica – Neurodiab, Membru al Societatii Romane de Chirurgie, Membru al Asociatiei Romane de Chirurgie Endoscopica, Membru al EWMA (Asociatia Europeana de Management a Plagilor), Membru al DFSG (Grupul de lucru al Piciorului Diabetic din cadrul Asociatiei Europene pentru Studiul Diabetului), Membru al Asociatiei de Podiatrie din Romania, Formator in domeniul podiatriei si a ingrijirii piciorului diabetic, Formator de formatori in domeniul ingrijirii piciorului diabetic
Medic Primar Medicina interna, Cardiologie, Sef de lucrari - UMF „Carol Davila”, specialist European in HTA, fellow al ESC, Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca - Bucuresti.
Medic Specialist Medicina Interna, Medic Rezident Cardiologie, UMF "Carol Davila", Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca, Bucuresti
Profesor Universitar la Disciplina de Boli Infectioase - Institutul de Boli Infectioase Prof. Dr. Matei Bals
Medic Primar specialitatea diabet, Nutritie si boli metabolice, Sef Sectie Clinica Diabet II, Institutul National de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice "N.Paulescu", presedinte al Societatii de Neuropatie Diabetica, - "O alimentatie echilibrata din punct de vedere nutritional reprezinta un model de comportament alimentar sanogen care poate fi transmis copiilor si tinerilor".
Conferentiar UMF „Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca Medicina – Disciplina Diabet si Boli de Nutritie, Doctor in Stiinte Medicale, Membru in Comitetul General al Grupului de lucru pentru Educatia in Diabet (Diabetes Education Study Group), Asociatia Europeana pentru Studiul Diabetului (EASD)
Medic Primar Diabet zaharat, Nutritie, Boli metabolice, Asistent universitar disciplina Diabet zaharat, Nutritie, Boli Metabolice din cadrul UMF “Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca.
Medic Primar Medicina de Familie, instructor-formator Medicina de Familie, Doctor in Medicina (Dolj) – coordonator al grupului de vaccinologie din cadrul Societatii Nationale de Medicina Familiei (SNMF)
Medic Primar Medicina de Familie in cadrul CMI este Instructor formator in domeniul metode de cercetare in Medicina de Familie. CV complet
Specialist recuperare disfunctii musculoscheletale. Fizioterapeut cu specializare in evaluarea biomecanica Clinica a piciorului, analiza mersului si metode de ortezare functionala a piciorului. Specializari in: diagnostic si tratament disfunctii musculoscheletale (Universitatea de Medicina Genova), implanturi, proteze si evaluare biomecanica (Politehnica Timisoara), certificat in recuperarea musculoscheletala in sportul de elita si certificat in terapie manuala spinala (Universitatea Curtin, Perth, Australia)
Sef de lucrari, Medic Primar gastroenterologie si hepatologie, Doctor in Medicina, Sef sectia a III-a Gastroenterologie - Hepatologie, Centrul de Gastroenterologie si Hepatologie, Institutul Clinic Fundeni. Conferentiar, Catedra Gastroenterologie si hepatologie, UMF “Carol Davila” Bucuresti
Medic Primar Medicina de Familie, Medic formator, vasta experienta didactica prin cursuri adresate atat studentilor, cat si Medicilor de Familie.
Medic Primar Medicina de Familie, formator UMF „Carol Davila” Bucuresti
Medic Primar Diabet, Nutritie si Boli Metabolice; Medic Primar Medicina Interna
Profesor universitar – Diabet, Nutritie si Boli Metabolice
Medic Primar Medicina de Familie, instructor formator
Medic Primar Gastroenterologie
Medic Primar Medicina de Familie, Doctor in Stiinte Medicale, Asist. univ. UMF "Carol Davila"
Medic specialist pediatrie in cadrul Institutului pentru Ocrotirea Mamei si Copilului Al. Rusescu, Sef Sectie Pediatrie V - Pneumologie pediatrica, Seful Clinicii II Pediatrie
Medic Primar, Cardiologie
Doctor in Stiinte Medicale, Diabet, Nutritie si Boli metabolice; Membru al Academiei de Stiinte Medicale
Medic Primar, Doctor in Stiinte Medicale
Medic Primar Chirurgie Generala, Spitalul Militar de Urgenta "Dr. Constantin Papilian" Cluj-Napoca
Profesor de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice. Medic Primar, Doctor in Medicina. Presedinte al Societatii Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice.
Medic Primar Diabet, Nutritie, Boli Metabolice
Medic Specialist in Acupunctura, Cadru Universitar
Medic Primar Medicina de Familie, Medic formator Medicina de Familie, vicepresedinte AMFB
Seful Clinicii de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Timisoara, UMF „Victor Babes” Timisoara
Medic Primar MF, intructor-formator, presedinte al AMFB, director al Conferintei Nationale de Medicina Familiei, membru al Grupului de vaccinologie al SNMF
Medic Primar Medicina Interna si Cardiologie, Sef de Sectie Cardiologie Interventionala la Spitalul Monza Bucuresti
Medic Specialist Diabet, Nutritie si Boli Metabolice
Medic Specialist Gastroenterolog, Doctor in Stiinte Medicale
Profesor universitar, șeful Disciplinei de Fiziopatologie şi Imunologie, Facultatea de Medicină Dentară,UMF ”Carol Davila” Bucureşti, -Medic primar Medicină internă, competență în Endoscopie digestivă-Cercetător științific gradul II la Institutul Național de Boli Infecțioase ”Prof. Dr. Matei Balș”
Profesor universitar –Disciplina Boli InfecțioaseI -Institut Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș, Departament Clinic 2, Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicinăsi Farmacie Carol Davila Bucuresti (din 1 oct 2013)·Membru ales al Consiliului Depatamentului Clinic 2 –Boli Infecțioase, Epidemiologie, Microbiologie, Parazitologie, Virusologie, Diabet Zaharat, Endocrinologie(din martie 2012)·Director alDepartamentului Clinic 2 –Boli Infectioase, Epidemiologie, Microbiologie, Parazitologie, Virusologie, Diabet Zaharat, Endocrinologie, Facultatea de Medicina, UMF Carol Davila Bucuresti, numit prin decizia 28170 / 1 oct 2014, ulterior ales si numit prin Decizia 4171 / 13.02. 2015 si 4675 / 22.02.2016). ·Membru ales al Consiliului Profesoral al Facultatii de Medicina (din martie 2012)·Membru ales al Senatului UMF Carol Davila Bucuresti (dinfebruarie2016)·Medic primar boli infectioase, Sef de Sectie –Departamentul Adulti III, Institutul National de Boli InfectioaseProf Dr Matei BalsBucuresti (din noiembrie 2003)
Conferentiar Universitar, UMF „Victor Babes” Timisoara, Departamentul VII, Disciplina Medicina Interna III – Diabet, Nutritie si Boli Metabolice